Asa cum probabil stiti sau intuiti in momentul in care doriti sau aveti nevoie de un tratament in strainatate unul din primii pasi este traducerea actelor medicale din Romania. Cum multi pacienti au apelat la noi pentru efectuarea acestor traduceri si pe langa traduceri ne-au solicitat si informatii suplimentare vis-a-vis de aceasta procedura am decis sa venim in sprijinul dumneavoastra si a va expune care este procedura si care sunt pasii pentru a apela la un tratament in strainatate.
Prin acest articol dorim sa venim in sprijinul persoanelor care au nevoie de tratament in strainatate.
Ceea ce trebuie mentionat de la bun inceput este faptul ca formularul E112 se adreseaza doar pachetului de servicii medicale incluse in pachetul de baza al CNAS, aceasta fiind si una din coditiile obtinerii acestuia.
Inca un lucru care trebuie mentionat este fatul ca Formularul E112 se poate solicita atat de catre cei asigurati la CNAS (platitorii de asigurari de sanatate) cat si de catre membrii familiilor acestora.
Acest formular se gaseste la casa de asigurari si se elibereaza inainte de plecarea persoanei la tratamentul planificat, insa, in cazuri de forta majora se poate elibera si dupa plecare.
Pentru obtinerea formularul E112 trebuiesc indeplinite urmatoarele conditiile:
a) Spitalul unde va avea loc tratamentul sa fie intr-o tara membra a Uniunii Europene
b) Spitalul unde va avea loc tratament sa aiba incheiat contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate din tara respectiva.
c) Tratamentul pentru respectiva afectiune trebuie sa existe pe lista serviciile medicale inscrise in pachetul de baza de care beneficiaza persoanele asigurate in sistemul roman de asigurari sociale de sanatate.
In situatia in care oricare dintre conditiile expuse mai sus nu sunt indeplinite se poate solicita tratament in strainatate prin alocarea de fonduri de la Ministerul Sanatatii (Ordinul 1011/2011).
Obtinerea fondurilor pentru tratament in strainatate, in baza formularului E112, pentru servicii medicale decontate de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (conform Contract cadru nr 324/2008)
In baza formularului E112, se poate beneficia de tratament in strainatate, daca se indeplinesc doua conditii:
A) tratamentul respectiv sa se regasesca pe lista serviciilor medicale mentionate in pachetul de baza de care beneficiaza persoanele asigurate in sistemul roman de asigurari sociale de sanatate.
B) tinand cont de evolutia bolii si starea pacientului, tratamentul sa nu poata fi efectuat in Romania in timp util.
Daca se intrunesc aceste doua conditii, casa de asigurari de sanatate trebuie sa va elibereze acest formular!!!!!
In vederea intocmirii dosarului aveti nevoie de urmatoarele:
1) Acordul medicului curant pentru efectuarea tratamentului in strainatate.
Raport medical in care este mentionat faptul ca tratamentul nu poate fi efectuat in Romania. Acesta trebuie sa contina parafa medicului curant si stampila unitatii sanitare in acre pacientul a fost internat.
2) Actele medicale din care sa rezulte diagnosticul (ecografii, rapoarte medicale, analize, etc).
3) Confirmare scrisa din partea clinicii din statul membru UE in care se intentioneaza efectuarea tratamentului cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical in perioada indicata de persoana solicitanta.
4) Adeverinta de la medicul de familie prin care se dovedeste ca pacientul este luat in evidenta.
ACTE NECESARE
Pentru adulti:
1) Cerere tip de eliberare a formularului E112
2) Actul de identitate al beneficiar (copie + original pentru conformitate)
3) Act de identitate si procura legalizata, in cazul in care cererea este depusa de alta persoana in numele beneficiarului
4) Adeverinta de asigurat eliberata de Casa de Asigurari de Sanatate
5) Copii ale documentelor medicale
6) Raport medical tipizat, completat de medicul curant
7) Acceptul clinicii din statul membru UE unde urmeaza sa se efectueze tratamentele medicale, cu precizarea perioadei in care va fi efectuat tratamentul.
Pentru copii:
1) Cerere tip de eliberare a formularului E112
2) Certificat de nastere sau act de identitate (copie + original pentru conformitate)
3) Actul de identitate al ambilor parinti (copie + original pentru conformitate)
4) Adeverintele de asigurat ale parintilor, de la Casa de Asigurari de Sanatate
5) Copii ale documentelor medicale
6) Raport medical tipizat, completat de medicul currant.
7) Acceptul clinicii din statul membru UE unde urmeaza sa se efectueze tratamentele medicale, cu precizarea perioadei in care va fi efectuat tratamentul.
IMPORTANT: Cererea tip se depune la registratura CNAS unde trebuie sa solicitati eliberarea unui numar de inregistrare.
TRADUCEREA ACTELOR
Documentele trebuiesc traduse in limba oficiala a tarii in care are loc tratamentul solicitat, acestea fiind trimise medicului care se va ocupa de pacient. De obiciei, acceptul medicului din strainatate il veti primi pe mail. Se solicita completarea si semnarea acestei scrisori de catre persoanele abilitate de managementul clinicii pentru relatia cu casa de asigurari de acolo.
Confirmarea scrisa din partea clinicii din strainatate trebuie tradusa si legalizata.
Cu aceasta traducere legalizata mergeti la medicul specialist din Romania care va completa un raport medical in care va preciza urmatoarele:
• recomandare medicala pentru efectuarea tratamenului respectiv
• tratamentul necesar pacientului se afla pe lista serviciilor medicale din pachetul de servicii de baza de care beneficiaza persoanele asigurate in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania.
Important: nu lasati originalul traducerii legalizate la medic deoarece veti avea nevoie de el la CNAS.
Se necesita atentie sporita la completarea raportului medical in special a punctului 7:
Important: trebuie incercuita litera a) de la punctul 7 al raportului medical.
– ingrijirile solicitate figureaza printre prestatiile din Romania (pentru persoanele asigurate in vederea autorizarii deplasarii pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene pentru a primi tratamentul adecvat starii de sanatate, serviciul medical face parte din pachetul de servicii de baza de care beneficiaza asiguratii in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania)
Important: trebuie incercuita litera b) de la punctul 7 al raportului medical.
-ingrijirile solicitate nu pot fi acordate in niciuna dintre unitatile sanitare din Romania intr-un termen rezonabil in raport cu starea bolnavului si evolutia probabila a bolii, deoarece (se expliciteaza si se argumenteaza motivele pentru care serviciul solicitat nu se poate realiza intr-un interval de timp util)
Important: trebuie incercuita litera c) de la punctul 7 al raportului medical.
-deplasarea NU este de natura sa compromită starea de sănătate a bolnavului sau aplicarea tratamentului medical.
Important: trebuie incercuita litera d) de la punctul 7 al raportului medical.
-perioada maximă în care este indicată acordarea serviciului medical.
Dupa inregistrarea cererii CNAS va analiza cererea astfel:
1) se verifica statutul de asigurat al persoanei solicitante
2) daca persoana este asigurata se trece la analiza dosarului medical si se va verifica indeplinirea celor 2 conditii (faptul ca tratamentul face parte din serviciile de baza si faptul ca nu poate fi aplicat in timp util)
3) daca se constata indeplinirea celor 2 conditii se va elibera formularul E112 in 2 exemplare, din care unul se pastreaza la institutia emitenta si al doilea se va comunica persoanei solicitante.
Informatiile cuprinse in acest ghid sunt neoficiale si trebuie tratate ca atare. Pentru informatii oficiale va rugam sa contactati CNAS.
Documente tipizate:
Cerere tip Formular E112 (descarca WORD) Cerere tip Formular E112 (descarca PDF)
Raport medical pentru Formular E112 (descarca PDF)
Formular E112 (descarca PDF)